Nevoia de libertate

Oamenii nu au nevoie de libertate. Libertatea este doar o utopie. De cate ori o castiga, oamenii vor face tot posibiilul sa o piarda cat mai repede. Libertatea inseamna printre altele sa te descurci cu propriile puteri, sa nu depinzi de nimeni si sa gandesti cu capul tau. Cati oameni pot sa faca asa ceva in mod real? Foarte putini. De aceea prefera sa gandeasca altii pentru ei, sa fie ajutati de altii etc. In definitiv omul normal este un animal social, depinde de o haita, de un grup, nu se descurca pe cont propriu.

In orice fel de societate trebuie sa existe reguli. Cu cat regulile sunt mai slabe cu atat societatea este mai slaba (vezi cazul Romaniei in ansamblu unde nimeni nu mai respecta aproape nimic si uite ce bine ne e). Si contrariul este adevarat - cu cat o societate are reguli mai puternice cu atat este mai puternica (vezi cazul Germaniei in ansamblu, in comparatie cu Romania).

De ce aleg unii oameni sa intre in organizatii cu reguli foarte stricte (de exemplu organizatie de tip secta) daca isi proclama libertatea? Pentru ca, asa cum am spus mai sus, nu libertatea absoluta il intereseaza. Pentru ca pentru ei acele organizatii ofera o alternativa la societatea normala in care traim cu totii. Nici unuia dintre noi nu ne place intr-u totul societatea in care traim. Ei bine, unora nu le place deloc si cauta o alta societate. Pentru ei libertate inseamna doar posibilitatea de a decide singuri dupa ce reguli sa traiasca nu sa traiasca fara nici o regula.

Nu stiu daca este scris in codul nostru genetic dar in mod sigur chiar societatea in care traim ne indeamna sa visam la razvratire. Che Guevara de exemplu a ajuns un simbol cu care se identifica foarte multa lume. Nu stiu daca sunt prea multi cei care stiu cum a stat de fapt treaba cu Che Guevara, de unde a plecat si cum a sfarsit. Daca ar stii toata povestea poate nu s-ar mai identifica cu el. Ei de fapt se identifica cu simbolul, cu imaginea ideatica (atent curatata de orice fel de elemente negative). Societatea construieste simboluri si ii indeamna pe oameni sa viseze cu ochii deschisi fluturandu-le pe la nas exact aceste simboluri. Unii isi dau seama mai mult sau mai putin ca sunt dusi de nas dar altii, poate mai creduli, poate cu suflet mai de copil, inghit cu lingura mare tot ce li se serveste. In definitiv toti am crezut la un moment dat ca Mos Craciun exista. Unii cred si acum.

"Orice putere corupe iar puterea absoluta corupe in mod absolut". Exista foarte putini lideri pe lumea asta indeajuns de altruisti incat sa se dedice mai degraba unei cauze decat binelui personal. Cu cat mai multa putere va avea cineva cu atat mai multa putere isi va dori. De aici calea catre dictatura este larg deschisa. Cu liderii insetati de putere lucrurile sunt clare. Dar ce se intampla cu ceilalti? cu "boborul"? Liderul in care au crezut le-a promis libertate nu o alta dictatura. De ce nu se trezesc? Pana la urma se pare ca oamenii stiu una si buna - fac ce fac si ajung la dictatura. Nu le place dictatura atunci cand sunt sub ea dar tanjesc la dictatura atunci cand li se ofera libertatea de a alege.

De ce avem atatea gropi?

Exista o zicala din batrani - "e prost de da in gropi". Oare fiecare prost o avea groapa lui? Oare in Romania sunt atatea gropi pentru ca sunt prea multi prosti? Sau sunt atatia prosti pentru ca avem prea multe gropi?

Este creierul important sau nu?

Când e frig corpul intră într-o rutină de urgenţă - vasele de sânge se contractă, începând cu extremităţile, pentru a asigura buna funcţionare a zonei centrale unde se află organele interne. De aia ne încheaţă urechile şi picioarele. Întrebarea e, de ce nu e şi creierul la un loc cu celel...alte organe vitale (inimă, ficat) ci se află într-o extremitate? Poate nu e asa mare nevoie de el?

Infern si Paradis

Ce facem după moarte? Nimeni nu stie precis. Unii spun ca murim si atât, alţii că ne reîncarnăm, alţii că ne transformăm iar alţii că ajungem în rai sau în iad în funcţie de cât de buni sau răi am fost în viaţa asta.

Ceea ce mi se pare mie foarte interesant este această separare radicală între rai şi iad. Lumea pământeană este bipolară - bine şi rău, pozitiv şi negativ, sus şi jos, cald şi rece, nord şi sud etc. În filozofia chineză această polaritate este descrisă ca Yin şi Yang - cele două elemente complementare şi opuse ale întregului. În orice există atât Yin cât şi Yang, chiar dacă în proporţii diferite. Yin şi Yang interacţionează în mod constant.

Cum ne vom descurca noi, pământeni învăţaţi cu o lume bipolară, în faţa absolutului? Putem percepe binele fără rău sau răul fără bine? În principiu se poate. Fiecare cred că a trăit momente de beatitudine, clipe în care s-a simţit "în al 9lea cer" şi momente grele, clipe în care s-a simţit "ca dracu". "S-a simţit"/simţim este ceea ce mă face să cred că putem percepe Yin în absenţa Yang sau Yang în absenţa Yin. Totuşi, cel puţin aici, în lumea noastră bipolară, ştim sau intuim ceea ce simţim tocmai datorită unei experienţe anterioare de sens opus. Mai mult decât atât, nu putem menţine la nesfârşit o aceeaşi stare. Adică, chiar şi beatitudinea, dacă s-ar prelungi suficient de mult ne-ar transforma în nişte legume, e drept unele care afişează un zâmbet minunat pe chip dar tot legume am fi. Pe termen lung noi, bipezii, bipolarii, avem nevoie atât de Yin cât şi de Yang. Cum ne vom descurca noi în faţa veşniciei?